Sănătatea
Diverși cercetători au sugerat că Hitler ar fi suferit de boli ca sindromul de intestin iritabil, leziuni cutanate, aritmie cardiacă, ateroscleroză, boala Parkinson, sifilis, și acufenă (tinitus). Într-un raport pregătit în 1943 pentru Oficiul de Servicii Strategice, Walter C. Langer de la Universitatea Harvard l-a descris pe Hitler ca fiind un „psihopat neurotic”. În cartea sa din 1977, The Psychopathic God: Adolf Hitler, istoricul Robert G. L. Waite a propus teoria că Hitler ar fi suferit de tulburări de personalitate borderline. Istoricii Henrik Eberle și Hans-Joachim Neumann consideră că în timp ce Hitler suferea de un număr de boli, inclusiv boala Parkinson, el nu s-a confruntat cu iluzii patologice și a fost întotdeauna pe deplin conștient și responsabil pentru deciziile luate. Teoriile despre starea medicală a lui Hitler sunt greu de dovedit și a pune prea mult accent pe ele poate avea efectul de atribuire a multor evenimente și consecințe din timpul celui de-al Treilea Reich la sănătatea unui singur individ. Kershaw consideră că este mai bine să se ia o vedere mai largă, în ansamblu a istoriei Germaniei prin examinarea faptului că forțele sociale au dus la instaurarea celui de-al Treila Reich și politicile sale, decât să se caute explicații înguste pentru Holocaust și Al Doilea Război Mondial bazate pe o singură persoană.
Hitler urma o dietă vegetariană. Bormann avea o seră lângă reședința Berghof (de lângă Berchtesgaden) pentru a asigura aprovizionarea constantă cu fructe și legume proaspete pentru Hitler pe întreaga durată a războiului. Hitler evita consumul de alcool în public. El a servit ocazional bere și vin în cercuri private, dar a renunțat la băut din cauza adăugării de greutate în 1943. În cea mai mare a vieții sale, Hitler a fost un nefumător, dar a fumat puternic în tinerețe (câte 25-40 de țigări pe zi). În cele din urmă el a renunțat la fumat, considerând obiceiul „o risipă de bani”. Hitler a început să folosească amfetamină ocazional după 1937 și a devenit dependent de ea către sfârșitul anului 1942. Speer atribuia uzului de amfetamină creșterea numărului de decizii inflexibile ale lui Hitler (de examplu, rareori permițând retrageri militare).
Având prescrise 90 de medicamente în timpul anilor de război, Hitler lua multe pastile în fiecare zi pentru problemele cronice de stomac și alte boli. El suferea de perforație a timpanului în urma exploziei de bombă de la atentatul de la 20 iulie 1944 asupra sa, și a avut 200 de așchii de lemn extrase din picioare. În unele secvențe video, Hitler este înfățișat cu mâna stângă tremurând. Medicul personal al lui Hitler, Theodor Morell, l-a tratat pe Hitler cu un drog care era frecvent prescris în 1945 pentru boala Parkinson. Ernst-Günther Schenck și alți câțiva medici care l-au văzut pe Hitler în ultimele săptămâni ale vieții sale, de asemenea au format un diagnostic al bolii Parkinson.
O altă suferință a lui Hitler era criptorhidismul, adică acesta avea, din naștere, un singur testicul, fapt consemnat în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 1923 de Josef Brinsteiner, medicul penitenciarului, cu ocazia arestării lui Hitler în urma puciului nereușit, și ascuns cu grijă în timpul regimului instaurat de el.
Diverși cercetători au sugerat că Hitler ar fi suferit de boli ca sindromul de intestin iritabil, leziuni cutanate, aritmie cardiacă, ateroscleroză, boala Parkinson, sifilis, și acufenă (tinitus). Într-un raport pregătit în 1943 pentru Oficiul de Servicii Strategice, Walter C. Langer de la Universitatea Harvard l-a descris pe Hitler ca fiind un „psihopat neurotic”. În cartea sa din 1977, The Psychopathic God: Adolf Hitler, istoricul Robert G. L. Waite a propus teoria că Hitler ar fi suferit de tulburări de personalitate borderline. Istoricii Henrik Eberle și Hans-Joachim Neumann consideră că în timp ce Hitler suferea de un număr de boli, inclusiv boala Parkinson, el nu s-a confruntat cu iluzii patologice și a fost întotdeauna pe deplin conștient și responsabil pentru deciziile luate. Teoriile despre starea medicală a lui Hitler sunt greu de dovedit și a pune prea mult accent pe ele poate avea efectul de atribuire a multor evenimente și consecințe din timpul celui de-al Treilea Reich la sănătatea unui singur individ. Kershaw consideră că este mai bine să se ia o vedere mai largă, în ansamblu a istoriei Germaniei prin examinarea faptului că forțele sociale au dus la instaurarea celui de-al Treila Reich și politicile sale, decât să se caute explicații înguste pentru Holocaust și Al Doilea Război Mondial bazate pe o singură persoană.
Hitler urma o dietă vegetariană. Bormann avea o seră lângă reședința Berghof (de lângă Berchtesgaden) pentru a asigura aprovizionarea constantă cu fructe și legume proaspete pentru Hitler pe întreaga durată a războiului. Hitler evita consumul de alcool în public. El a servit ocazional bere și vin în cercuri private, dar a renunțat la băut din cauza adăugării de greutate în 1943. În cea mai mare a vieții sale, Hitler a fost un nefumător, dar a fumat puternic în tinerețe (câte 25-40 de țigări pe zi). În cele din urmă el a renunțat la fumat, considerând obiceiul „o risipă de bani”. Hitler a început să folosească amfetamină ocazional după 1937 și a devenit dependent de ea către sfârșitul anului 1942. Speer atribuia uzului de amfetamină creșterea numărului de decizii inflexibile ale lui Hitler (de examplu, rareori permițând retrageri militare).
Având prescrise 90 de medicamente în timpul anilor de război, Hitler lua multe pastile în fiecare zi pentru problemele cronice de stomac și alte boli. El suferea de perforație a timpanului în urma exploziei de bombă de la atentatul de la 20 iulie 1944 asupra sa, și a avut 200 de așchii de lemn extrase din picioare. În unele secvențe video, Hitler este înfățișat cu mâna stângă tremurând. Medicul personal al lui Hitler, Theodor Morell, l-a tratat pe Hitler cu un drog care era frecvent prescris în 1945 pentru boala Parkinson. Ernst-Günther Schenck și alți câțiva medici care l-au văzut pe Hitler în ultimele săptămâni ale vieții sale, de asemenea au format un diagnostic al bolii Parkinson.
O altă suferință a lui Hitler era criptorhidismul, adică acesta avea, din naștere, un singur testicul, fapt consemnat în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 1923 de Josef Brinsteiner, medicul penitenciarului, cu ocazia arestării lui Hitler în urma puciului nereușit, și ascuns cu grijă în timpul regimului instaurat de el.